Aflat într-o vizită la Primăria Municipiului Baia Mare, Alteța Sa Regală Prințul Paul al României și Domnul Primar Cătălin Cherecheș au discutat despre problemele de mediu și protecția naturii, despre tradițiile românești din Maramureș, despre arhitectură și artă.
Domnul Primar i-a povestit Alteței Sale despre intenția de a crea un parc natural în Baia Mare. Fiind membru al National Geographic Society și în strânse legături de prietenie cu Alteța Sa Serenissimă Prințul Albert al II-lea de Monaco, ASR Prințul Paul s-a oferit să stabilească o întâlnire în vederea unei colaborări pentru natura și protecția mediului din Baia Mare.