Sambata, 12 august 2006, la Cozia, peste 2000 de persoane, 2 episcopi, generali, politicieni, cadre militare precum si localnici au participat la inmormantarea  celui care ar fi putut fi rege al României, dar căruia vremurile şi destinul i-au fost potrivnice.

Alteţa Sa Regală Prinţul Carol Mircea-Grigore al României, primul născut al Regelui Carol al II-lea al României şi al Alteţei Sale Regale Principesa Ioana Valentina, născută Lambrino, îşi găseşte astfel liniştea în pământul ţării natale, după o viaţă întreagă trăită în exil.

Plecat din ţară la vârsta de cinci ani ca urmare a situaţiei politice a vremii, ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României nu a mai avut ocazia să pună piciorul pe pământ românesc decât în două ocazii de-a lungul întregii sale vieţi: prima dată la înmormântarea Reginei Maria, pentru doar două zile, iar a doua oară în noiembrie 2005, cu doar câteva luni înainte de moartea sa - la 27 ianuarie 2006.

Cu un destin zbuciumat, ca şi istoria pe care a trăit-o, ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României a avut  bucuria ca înainte de a muri, să-i fie recunoscut un drept natural, dar care în mod constant i-a fost refuzat în România din diverse considerente politice: recunoaşterea juridică a descendenţei sale regale.

Deşi recunoscut de Regele Carol al-II-lea imediat după naştere printr-o scrisoare adresată soţiei sale de pe front, şi ulterior în mod oficial de către Vaida Voievod, Prim Ministru al României la acea dată – printr-o declaraţie pe prima pagină a celei mai importante publicaţii a vremii: ziarul ”Epoca” – ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României a fost nevoit să lupte întreaga viaţă pentru a-şi dovedi descendenţa regală. Un lucru de care nu ar fi trebuit să fie nevoie, susţin istorici de seamă din România şi nu numai.

Iubitor de cultură, poliglot (prinţul vorbea fluent şase limbi străine), foarte apreciat de cei care au avut şansa să se afle în preajma sa, ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României a purtat permanent în suflet dorinţa de a se reîntoarce în ţara natală. A încercat să-şi aline dorul implicându-se în numeroase acţiuni de binefacere şi susţinând activ cauza României peste hotare.

Ceremonia de la Cozia s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al Alteţelor Lor Regale Prinţul Paul al Românei şi Principesa Lia. Membrii familiei, prieteni şi apropiaţi, cei care au avut onoarea să-l cunoască pe ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României, demnitari, oficiali de rang înalt, cu toţii au dorit să fie alături de cel pe care cu emoţie l-au descris ca fiind „un om deosebit, a cărui primă calitate a fost aceea de a-şi iubi ţara şi pământul unde s-a născut, în ciuda necazurilor pe care acest lucru i le-a adus”.

Odată cu ceremonia de la Cozia s-a împlinit prima parte a ultimei dorinţe a ASR Prinţul Carol Mircea-Grigore al României - aceea de a fi îngropat în pământ românesc. Ce-a de-a doua parte a dorinţei sale, de a se odihni alături de tatăl sau la Curtea de Argeş, urmează să fie dusă la îndeplinire de membrii familiei.

Fundatia realizata de Mircea cel Batran dateaza din 1388: «  si aceasta a fost vointa Mea in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, su Io singur am construit manastirea in locul numit Nucet ». Si portretul sau, aflat pe panoul rezervat fondatorului, poate fi vazut in toata majestatea sa pe peretele din dreapta nartex-ului marii biserici, imbracat in tinuta medievala, tinand miniatura manastirii in mana, si stand langa el, fiul sau pe care mai tarziu l-a asociat la tron. Acest portret este pictat deasemenea si in alte locuri in manastire : in capela de nord si in azilul filantropic (« Bolnita »).

Mircea a murit la inceputul anului 1418, la resedinta domneasca din Arges, si a fost adus la Cozia si a fost ingropat intr-un sarcofag asemanator cu cele asemenatoare cu cele preferate in tarile Occidentale, si o piatra funerara a fost asezata pe mormant : aceasta piatra funerara a suferit stricaciuni in timpul ocupatiei din 1916-1918 – insa datorita straduintelor diocezei din Ramnic – piatra a fost inlocuita in 1938 xu una noua inscriptionata cu urmatorul text : « Aici odihnesc rămăşiţele lui Mircea, Domnul Ţării Româneşti, adormit în anul 1418 ».

Langa mormantul marelui voeievod exista un alt mormant : acela a mamei lui Mihai Viteazu, care in 1601 la Cozia a devenit maicuta Teofana. Ea a murit in 1605 si pe mormantul sau a fost asezata o piatra funerara, ce poate fi admirata si in ziua de azi si care poarta urmatoarea inscriptie : « Prastavise roba Bajia (a răposat roaba lui Dumnezeu) călugăriţa Teofana, mama răposatului Mihai Voievod şi fie-sa doamna Florica şi fiul său Nicolae Vodă au nevoit şi au scris vă dni (în zilele lui) Io Radu Voievod 7414 ».